Simpozionul internaţional “Mihai Eminescu” a 19-a ediţie
În Sala de şedinţe a Primăriei oraşului Băile Herculane s-a desfăşurat astăzi, 15 ianuarie cea de-a 19-a ediţie a Simpozionului internaţional “Mihai Eminescu”. Au fost prezenţi scriitori, poeţi şi personalităţi ale vieţii culturale din Bucureşti, Timişoara, Râmnicu Vâlcea, Turnu-Severin, Băile Herculane, Serbia şi Republica Moldova.
Preşedintele Societăţii cultural artistice “Lumina” – Florian Copcea şi viceprimarul oraşului Băile Herculane – Ionuţ Lalescu au înmânat premiile “Mihai Eminescu”, scriitorilor Paula Romanescu din Bucureşti, Gheorghe Puiu Răducanu din Ţipesti – Râmnicu Vâlcea, Maria Denisa Bălaj din Băile Herculane, Ana Craia din Turnu-Severin, Gheorghe Bârlici din Chişinău şi părintelui Bojan Aleksandrovici din Timocul Românesc. Participanţii la acest simpozion au depus, jerbe şi coroane de flori la bustul lui Mihai Eminescu din Centrul istoric al staţiunii. Manifestarea s-a încheiat cu un moment poetic susţinut de un grup de elevi de la Liceul Hercules. Acţiunea a fost organizată de Societatea cultural artistică “Lumina” din Turnu Severin şi Societatea Scriitorilor Dunăreni, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Băile Herculane.
sursa Radio Resita








